După Sfânta Masă de duminică, m-am dus la capelă să mă rog, așa cum fac de obicei. În timp ce Îi mulțumeam încă Domnului și ceream iertare și milă pentru toți oamenii, am fost surprinsă să văd în spatele capelei o expoziție despre Sfântul Sindon. Era o replică la dimensiune naturală a Sindonului din Torino, împreună cu câteva bannere care explicau istoria și alte materiale expuse.
În clipa în care am văzut replica Sindonului, am fost cuprinsă de o emoție profundă pentru Domnul nostru Isus. Deși s-a întâmplat acum 2000 de ani, m-am simțit de parcă aș fi pășit în timpul Răstignirii Sale.
În timp ce mergeam spre statuia Maicii Ajutoare a Creștinilor, am spus: „O, Maică Binecuvântată, simt că sunt în prezența timpului în care Domnul nostru a fost răstignit”.
Maica Binecuvântată a spus: „Ceea ce experimentezi și vezi, știu că te atinge profund, dar aceasta (Sindonul) nu va fi niciodată ștearsă. Va rămâne pentru totdeauna, ca toată lumea să dea mărturie. Este atât de Sacră”.
„Valentina, ești un suflet foarte privilegiat, căci Fiul Meu dorește ca tu să fii cu El. Îl consolezi cu adevărat pentru că ești smerită și te emoționezi profund pentru tot ceea ce Îl privește pe El. Tu crezi că faptul că ești singură înseamnă că nu ești nimic, dar pentru El acest lucru are o semnificație mărească”.
Stând în fața replicii Sindonului și simțind o emoție intensă, I-am spus Domnului: „Săracul Domnule Isus, cât de mult ai suferit. Cum au putut fi atât de cruci cu Tine?”
Văzând Sindonul, mi-am amintit de acum mulți ani, când am fost dusă de Îngerul Domnului să fiu martor la Răstignirea Domnului nostru și la așezarea Sa în mormânt. Mormântul era mare, cu o placă de piatră pe care fusese așezat Domnul nostru, iar El era acoperit cu un pântece de in. Întregul loc era umplut de o lumină strălucitoare. Cei prezenți plângeau toți pentru Domnul nostru și Îl păzeau. Eu îngenunchiam în apropiere, aproape de locul unde zăcea El.
Piatra a fost îndepărtată devreme dimineața. Era liniște și puteam vedea frunzele mișcându-se afară în briza ușoară.
Acum, meditând la Sfânta Rupărtală, am spus: „Doamne, Tu știi când Mi-ai arătat și când am fost în Mormântul Tău în timpul odihnei Tale, după Răstignire — am văzut toată Răstignirea, iar apoi Te-am urmat când Te-au pus în mormânt — apoi eram în interiorul mormântului, îngenuncheat, și erau îngeri în jur ținând lămpi înalte, iar Doamne Isuse, când ai început să Te miști și să Te așezi — Te-ai odihnit acolo o vreme, apoi picioarele Tale au atins pământul și Te-ai ridicat. Apoi stai în picioare și Te dezvelești, dar cum se face că nu am văzut Sângele?"
El a spus: „Era Sânge și o amprentă a Corpului Meu, dar nu ți-am permis să vezi asta, pentru că știam că ai plâns. Ai fi fost prea emoționată.”
A existat o amprentă, desigur. Un pânză albă lungă Îl acoperea. Când S-a așezat, Și-a folosit mâna dreaptă pentru a ridica pânza, apoi a folosit mâna stângă pentru a Se dezvălui.
În mormânt, un șervețel era pliat îngrijit, separat. Era destinat imaginii Sale, pentru ca să rămână o amprentă a chipului Feței Sale.
Imaginați-vă cum era Domnul Nostru în acel moment. A vrut să ne arate că El este Dumnezeu lăsând imagini care nu vor fi șterse niciodată și care vor dăinui pe vecie. Și-a îndeplinit misiunea pe pământ prin suferința Sa pentru a ne răscumpăra și pentru a ne mântui. Altfel, n-am fi fost mântuiți. Cât de mare este iubirea Lui pentru noi.
Am spus: „Doamne Isuse, dar acum în Cer, Te văd mult mai vesel alături de sfinți.”
El a spus: „Pentru că mi-am îndeplinit misiunea pe pământ. Nimeni nu poate spune că nu am făcut-o, deoarece Mi-am acceptat suferința supremă pentru voi toți.”
Cu autoritate, El a spus: „Valentina, vreau să fii curajoasă.”
Chiar și Maica Precuioasă a spus: „Fiul meu te iubește atât de mult pentru că Îl bucuri — ești smerită, te rogi. El vrea ca tu să răspândești Cuvântul Său Sfânt puțin mai mult printre oameni și să-i înveți. Dar nu fi mereu tristă — fii și fericită. Lui Îi place să te vadă zâmbind. Toți oamenii din Cer se roagă pentru tine și te veghează. Nu le place să vadă o persoană mereu tristă. Le place să vadă o persoană fericită”.
Asta înseamnă: „De ce a plânge? Eu am încredere în Domnul meu”.
Dar acesta este cazul pentru noi toți. Timpul nostru aici, pe pământ, este doar temporar.
Maica Precuioasă a spus: „Copiii mei, voi aparțineți nouă în Cer, căminul nostru Ceresc, nu celui pămstesc. Cel pămstesc este doar pentru moment”.
Ea vrea să ne dea speranță și să ne încurajeze să ne rugăm pentru a-L consola pe Domnul Nostru.
Ori de câte ori sunt în Camera Superioară, mă surprind gândindu-mă: „Unde este Maica Precuioasă?”.
Maica Precuioasă a spus: „Nu Mă vezi, dar sunt prezentă”.